As vrea sa stiu cum sa incep. Cand am intrat in casa dumneavoastra ( caci aceea va este casa), m-ati privit cu indoiala si deferenta (asa cum aveam sa aflu mai tarziu). mi-as fi dorit sa va spun/ sa fac ceva fabulos, dar mi-ati aratat in acesti ani ca maretia se ascunde in toate maruntaiele fiintei noastre, in locurile previzibile, in cele imprezivibile, in blasfemie, in credinta, si in pofta… da, in pofta. Intr-o pofta paradoxala, casta, ca si cum ne credeati capabili de a atinge sublimul. Si noi am poftit, domnule, fiecare dupa putinta, mai retinut, mai cu avant, mai sceptic, mai cooperant.
Mda… si mi-as dori (caci imi doresc multe).. mi-as dori sa plang si intr-o alta luni, pe podeaua aia, sa ma emotionez tamp cand o ochelarista micuta va citeste niste insemnari stangace, dar calde, sa va rascumpar tot netraitul si tot neintamplatul, si dumneavoastra sa va minunati din nou de tacerea mea si sa-mi clipiti rar, sigur de faptul ca imi cunoasteti taina, timpurile; sa-mi spuneti sa o dau in pastele ma-sii de filosofie, sa ma duc dracului si apoi sa revin, sa-mi criticati hainele, prietenii, neindemanarea, bunul-simt sau lipsa lui. Si sa mai schitati inca o data traseul ala, vorba poetului: uite, faci prima la stanga, a doua la dreapta si ai sa dai peste cel mai limpede sentiment pe care l-ai intalnit vreodata.
3 Comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
Ravasitoare efuziunea ta, mi-a placut, sincer!
asa se intampla. great people, sincere confessions.
intamplarea a facut sa stiu si podeaua si omul si sufletul. intamplarea face sa le fi uitat pe toate… Esti buna. scrie mai departe! neaparat mai departe!