tff

TFF lansează CONSTRUCTION OF REALITY

un nou episod din seria Play Bucharest

 

 

CÂND? vineri, 10 octombrie (partea I) şi sâmbătă, 11 octombrie (partea a II-a) între orele 21:00-22:00

UNDE? prin Bucureşti, în două locaţii diferite

CUM? în faţa unui public ales anterior, pe parcursul celor două zile consecutive, actorii vor “construi realităţi”…

 

Pentru a primi una dintre cele 30 de invitaţii la premiera evenimentului trebuie să trimiteţi cât mai repede un mail la tff@teatrulfarafrontiere.ro şi veţi afla indicaţiile necesare.

 

Direcţia artistică: Eduard Gabia

Creat şi interpretat de: Alexandra Blaj, Lucia Butnariu, Simona Cuciurianu, Oana Dragnea, Ana-Maria Irimia, Mădălin Mandin, Andrei Morariu, Alexandru Pamfile, Smaranda Pasnicu, Mihael Preda, Maria Tânjală

Producător: Teatrul Fără Frontiere

 

 

Play Bucharest îşi propune explorarea spaţiului public urban din Bucureşti printr-un program complex de cercetare teatrală şi culturală ce cuprinde şi o serie de activităţi şi intervenţii artistice experimentale.

 

Programul “Play Bucharest” este realizat cu sprijinul Administratiei Fondului Cultural Naţional şi La Strada Music

 

Info&contact:www.teatrulfarafrontiere.blogspot.com;www.teatrulfarafrontiere.ro; tff@teatrulfarafrontiere.ro; 0723529114

in cautare

Meditativul nu poate fi acuzat. Meditativul nu poate fi acuzat. Cel meditativ nu poate fi acuzat. Daca el vrea sa mai zaboveasca putin in clipa, ce instanta I se poate opune? El nu vrea sa cunoasca nici o consecinta, el  nu se impiedica nici de istorie, nici de viitor.

impresii

le-as fi numit certitudini, dar pentru a nu leza personaliatea mea dialectica, ma voi rezuma la impresii.

impresia ca la ei nu-i ca la noi. si ca flegma, rahatii, mutrele acre le sunt straine. totul curge, procesul este firesc, istoria nu are brese. priveam cu invidie si admiratie pasii lor fermi si neostentativi, constiinta faptului ca ei stiu, ca ei sunt la ei acasa. acest loc nicicand subjugat, populat de valoare pana in zambetul micului afacerist din kensington.

si pleci. lasand in urma un cer ce parea mai aproape, o clima aristocratica, o persoana aproape draga, sandwishuri cam condimentate, nopti in shepherds bush, dupa-amieze vesele in hyde park, irlandezi funny. apoi derulezi in minte ”hectic, wicked, posh” si spui ‘bah mari, trebuie sa revenim’.

usor vanata pe spate

m-am intrebat mereu cum e sa iei bataie. ei bine, niste  tiganci binevoitoare, aflate la promenada prin parcul operei, cu elan si dedicatie, mi-au mijlocit cunoasterea unui asemenea fapt. tras de par, pumni, picioare in stomac, nimic nu-mi mai este strain.  si mi se pare teribil de interesant ca dupa ce m-au talharit, loviturile lor erau si mai incarcate de sens si sete.

de asemenea, as dori sa le multumesc domnilor politisti de la sectia 3 care m-au tinut pana la 4 dimineata la sectie, sperand, poate, ca voi renunta la toate aceste formalitati inutile.  and i say romania is my country…

numai bine

in seara asta am iubit. in seara asta s-a scurs literatura prin mine. in seara asta bunul-simt s-a impiedicat de pragul meu. in seara asta am vulgarizat un gand.

coagulare

titlul asta e ceva mai lung

totul ca o revarsare de sine. tentatia conceptualizarii. bocanc devenit prajitura frisca vama spatiu gol brook iar la mundan. sa pun punct? haha semiotica nascuta in fraza anterioara   imi spui  2 zile la viena cu valet cu tot  zic bun si super si ma duc pana la capatul sentimentului… uai. acest 22 al tau e de vina.

ya, deep

o calatorie ar trebui sa fie ca un climax. bum, paf, zbush, uai!

mda

noapte, repetitii, nesomn, ceva somn, din ce in ce mai putin somn, dorinta de somn, zi, ore, din ce in ce mai putine ore, somn, ah, somn, afara, monged, dublin parca, gastrita mea prin dublinul lor, expresivitate, oameni talentati, fir-ar al dracului de orbit, nu mai fosni,  eu in jocul lor, ei in al nostru, idee de vid ca intr-un tratat teoretic, beatitudine antrenata prin vointa, ’stiu unde sunt, dar nu stiu cand’, cat de misto, generatii misto, and now a group hug, please.

fara titlu

As vrea sa stiu cum sa incep. Cand am intrat in casa dumneavoastra ( caci aceea va este casa), m-ati privit cu indoiala si deferenta (asa cum aveam sa aflu mai tarziu). mi-as fi dorit sa va spun/ sa fac ceva fabulos, dar mi-ati aratat in acesti ani ca maretia se ascunde in toate maruntaiele fiintei noastre, in locurile previzibile, in cele imprezivibile, in blasfemie, in credinta, si in pofta… da, in pofta. Intr-o pofta paradoxala, casta, ca si cum ne credeati capabili de a atinge sublimul. Si noi am poftit, domnule, fiecare dupa putinta, mai retinut, mai cu avant, mai sceptic, mai cooperant.

Mda… si mi-as dori (caci imi doresc multe).. mi-as dori sa plang si intr-o alta luni, pe podeaua aia,  sa ma emotionez tamp cand o ochelarista micuta va citeste niste insemnari stangace, dar calde, sa va rascumpar tot netraitul si tot neintamplatul, si dumneavoastra sa va minunati din nou de tacerea mea si sa-mi clipiti rar, sigur de faptul ca imi cunoasteti taina, timpurile; sa-mi spuneti sa o dau in pastele ma-sii de filosofie, sa ma duc dracului si apoi sa revin, sa-mi criticati hainele, prietenii, neindemanarea, bunul-simt sau lipsa lui. Si sa mai schitati inca o data traseul ala, vorba poetului: uite, faci prima la stanga, a doua la dreapta si ai sa dai peste cel mai limpede sentiment  pe care l-ai intalnit vreodata.